Ce citește Ana (partea a 2-a)

Erus și Valea Recunoștinței cumpărată sâmbata trecută are 124 de pagini, însă textul mare și grafica bogată a făcut să fie „devorată” rapid. Așa că duminică pe la prânz am auzit-o din nou pe Ana: „tatăăă, îmi cumperi o carteee?”. Mda…

De data asta am mers singur la librărie. Eram pornit să iau Jurnalul unui puști, pentru că era o serie cu multe cărți și asta însemna că scap de stresul căutării următoarei cărți pentru câteva săptămâni.

Totuși, având anumite semne de întrebare, ajuns în librărie am zis să caut păreri despre cartea asta și am găsit pagina asta, scrisă de un psiholog.

Dar marea problemă a acestei cărţi este că este un text banal fără morală. La sfîrşitul cărţii nu-ţi pui nici o întrebare şi nici nu-ţi faci vreo concluzie.

Am găsit și alte articole negative, dar am dat și peste unul pozitiv, oarecum.

Și uite că în felul ăsta, lăsându-i să citească și prostii, încep să le placă și cărțile. Pe copiii din ziua de azi nu-i mai fascinezi cu Nică a lu’ Ștefan al Petrii, nu-i cucerești cu Gârleanu și nici nu le deschizi apetitul de lectură cu Ispirescu. Trebuie să-i momești cu ceva actual, ceva pe limba lor. Abia când se vor convinge că între copertele unei cărți se poate afla o lume în care te regăsești, o lume în care te distrezi și te prăpădești de râs, abia atunci vor fi dispuși să deschidă și cărți „serioase”.

Well, are dreptate într-un fel, dar sunt o grămadă de alte cărți faine iar pe Ana mea nu trebuie s-o momesc cu nimic, deci am preferat să nu cumpăr cartea, încă. Poate… când o să fie mai mare.

Deci, fiindcă socoteala de acasă nu e aceeași cu cea din târg, a trebuit să pierd vreo oră prin Cărturești. Era o promoție de 2 + 1 gratis la cărțile de la editura Arthur și-am vrut să „beneficiez” de ea. Iată cu ce m-am întors.

Răboiul Limonadei, scrisă de Jacqueline Davies, 218 pagini.

Ana îi dă nota 3/5. Ca referință are seria cu motanul Winston, scrisă de Frauke Scheunemann, care a fost super distractivă și i-a plăcut mult.

Până marți a terminat cartea, așa că marți seara i-am dat următoarea carte: Aproape sigur, scrisă de Lisa Graff, 279 pagini.

Ana îi dă nota 1/5. Nu a fost prea încântată de ea, dar totuși a citit-o pe toată. Nici eu nu eram prea sigur când am cumpărat-o, dar din tot ce mai era la promoție, era cea mai „light”. Restul erau pentru vârste mai mari, cu subiecte ceva mai violente, de genul insule cu copii orfani, răpiți, etc. E greu să găsești cărți bune.

Vineri, 24 ianurie - zi liberă, Ana mi-a cerut din nou să-i cumpăr o carte. Așa că am scos la iveală Julie din neamul lupilor, scrisă de Jean Craighead George, 147 pagini.

Ana îi dă nota 4/5. Eram aproape sigur c-o să-i placă, fiind în ton cu altele pe care le-a citit (ex: Fetița care iubea renii, de Holly Webb).

Aseară a terminat și cartea asta iar azi dimineață a început să citească din cărți pe care le-a citit deja: Pinguinii domnului Popper (de Richard și Florence Atwater) și Familia Penderwick (de Jeanne Birdsall).

Acum a lăsat cărțile și se joacă, dar parcă văd că imediat îmi cere o carte nouă.

Copiii voștri ce mai citesc?