Ce citește Ana (partea a 4-a)

La ce „viteză” a băgat vineri-sâmbătă-duminică, mă gândeam că luni sau marți trebuie să-mi fac timp să mă duc cu ea la bibliotecă.

Dar nu s-a întâmplat așa. Duminică a lăsat deoparte Dosarul Popcorn pentru Ramona cea vitează, scrisă de Beverly Cleary - primită de la bunica Didi.

Cred că a terminat-o tot duminică, fiindcă are doar 147 de pagini, format mic, text mare.

Luni a terminat Crăciunozaurul ca să-l poată înnapoia colegei de clasă.

De marți încolo… a pus mâna pe tot felul de cărți pe care deja le-a citit. Când se plictisește, are obiceiul ăstă: ia cărți mai vechi și începe să citească din ele, aleatoriu. Nu le re-citește complet.

Pisicuța fermecată de Sue Bentley este printre primele cărți citite de ea. Se vede și după felul cum arată.

Nu știu cum au ajuns paginile în halul ăla. Mai avem așa vreo 2-3 cărți. Zici că-s mâncate de șoareci.

Ana este fan ponei. A fost și în 2 sau 3 tabere de călărie, așa că Prințesele din Ponilandia scrisă de Chloe Ryder este printre preferatele ei.

Nu știu ce carte citește în poza de mai jos :)

Sâmbătă au venit niște prieteni pe la noi. Când a venit vorba de cărți, au menționat de cărțile scrise de Stephen Hawking. Da, acel Stephen Hawking! Am scos din bibliotecă George și cheia secretă a universului iar Ana a început să o citească (de la sfârșit, pe sărite).

Yes! În sfârșit - îmi ziceam în mintea mea. Îi tot ziceam de câteva luni că ar trebui să înceapă s-o citească, dar ea… nu și nu.

Adevăru-i că i-am citit-o noi acum vreo 2 ani, când începea ea să citească timid. Apoi am început să citim și volumul 2 iar Raluca a insistat să ne oprim pentru că era vorba de ceva roboți, răpiri, etc, lucruri ne-potrivite pentru un copil de 6 ani. De atunci Ana cred ca a prins un fel de frică pentru cartea asta. Acum sper să o citească. Nu de alta, dar sunt vreo 4 volume groase și ar ține-o ocupată cel puțin o lună :))

Cu Dosarul Popcorn nu a mai înaintat, a zis că nu-i prea place. De curios, am început să citesc și eu. Am ajuns la pagina 60 și… nu se întâmplă mare lucru. Dar așa este și Frații Karamazov, în primele 100 de pagini te plictisești de mori.

În fine, citește sau nu „dosarul”, un lucru e cert: săptămâna care urmează va trebui să mergem să înnapoiem cărțile la bibliotecă și eventual să luăm altele. Fiindcă-s în pană de idei, dacă nu are Ana vreo idee, o să luăm împrumut Skellig, de David Almond. Noroc că am descoperit blogul bibiotecii.