Aveam în gând să scriu o postare de genul “Life is good”, să fiu recunoscător pentru ce avem. Copiii erau sănătoși. Bunicii erau sănătoși și ne ajutau cu luatul copiilor de la grădi / școală. Toate ne mergeau bine.

Apoi a ajuns epidemia asta și la noi în țară. Suntem toți sănătoși, life is still good. Dar o să fie nasol pe viitor din cauza efectelor asupra economiei. Și mi-a cam pierit cheful de scris.

Anyway, în 12 martie atât eu cât și Raluca ne-am adus calculatoarele de la birou acasă (we’re desktop people) și de atunci am ieșit doar pentru strictul necesar. În 11 martie s-au închis școlile.

Ne-am făcut ceva provizii, dar nu exagerat - am luat doar 4 pachete de hârtie igienica :))

Oricum aveam un congelator mare plin cu legume din grădina soacră-mii (buni Didi). Drojdie n-am prea găsit, dar Raluca a descoperit maiaua de câțiva ani, deci facem pâine cu maia. Nu avem dezinfectanți și nici măști.

O aducem pe buni Didi în fiecare dimineață la noi, să stea cu copiii cât timp noi lucrăm. Seara o ducem înapoi. În prima zi am încercat făra ea, dar n-am prea reușit să lucrăm.

Tot în primele zile am zis că relaxăm politica în ceea ce privește desenele animate și-i lăsăm să se uite jumate de oră pe zi. După vreo 4 zile, văzând efectul ecranului asupra copiilor, am hotărât că totuși nu-i ok și revenim la politica cu desene doar în weeekend. Avem noroc că-s doi și se joacă împreună.

Ana și Victor se joacă cu șinele de tren

Avem noroc că stăm la casă și pot să iasă afară în curte. Și avem mare noroc cu buni Didi, bineînțeles. Cred că pentru alte familii e foarte grea această perioadă.

Ana a primit teme de la școală și le face în fiecare zi. Victor a primit și el ceva activități dar nu prea are chef de ele :))

Cu atâta timp liber, Ana a terminat de citit prima serie din Pisicile Războinice - de Erin Hunter[1]. Duminica din 8 martie am cumpărat prima carte din serie. Speram să iau mai multe cărți de la bibiotecă. Joi era data limită când trebuia să returnăm cărțile luate înainte. Din păcate am ajuns prea târziu, era deja pus anunțul ăsta:

Anunț bibioteca închisă

Sâmbăta trecută am comandat toată seria, deci avem prima carte de două ori. Dacă cineva o vrea și e destul de curajos în vremurile astea, o putem da împrumut. Marți a ajuns curierul cu cărțile și până sâmbătă au fost „devorate”.

Pisicile Războinice - de Erin Hunter - seria 1

Acum ne gândim dacă trecem pe colecția de Jules Verne din biblioteca bunicii sau comandăm seria 2 din Pisicile Războinice.

[1] Erin Hunter e de fapt un pseudonim. Sunt mai multe autoare în spate.