Sam
După un septembrie „de foc” am avut într-adevăr un octombrie mai liniștit. Cel puțin până acum :)
Plănuiam de ceva vreme să ne luăm un cățel iar condiția era să reușim să ne lărgim curtea. Un vecin de-al soacră-mii (aka buni Didi) avea o cățea cu puiuți - la țară. Vorbisem cu el să ne dea un cățel după ce ajunge la ~2 luni. Doar că la sfârșit de septembrie, înainte cu vreo săptămână să mergem dup a el, ne-a anunțat că au murit atât puii cât și cățeaua. Nu știa exact de ce, probabil au mâncat otravă :(
După acest “incident” am căutat alți căței și așa am ajuns pe un grup de adopții pe Facebook. Acolo m-am uitat la câteva postări și într-un final am sunat la un număr de telefon. Era o doamnă veterinar din Gherla, care doar a „intermediat” adopția. Asta era într-o sâmbătă, parcă. Luni, după ce-am luat-o pe Ana de la școală, ne-am pornit spre Gherla să luăm cățelul și astfel ne-am ales cu blănosul ăsta:
E un metis (aka corcitură) de aprox 7 săptămâni, cu mama de talie medie, tatăl necunoscut. De cum l-a văzut, Ana i-a pus numele Sam. Mai târziu când am intrebat-o de la ce vine numele, mi-a zis că așa îl chema pe Mark Twain :)
Anyway, de la cabinetul veterinar și până la mașina (vreo 50m) l-am dus eu în brațe și m-am trezit cu tricoul ud. Dar mă așteptam cumva la asta. Acum 2 ani, după ce ne-am mutat, i-am invitat la noi pe vecinii de duplex. Au venit și cu cățelul – care se vedea că are emoții într-o casă necunoscută. Ei bine, de emoții, ne-a lăsat doua „cadouri” maro :))) Unul pe parchet și altul pe canapea. Cel de pe canapea l-a făcut pe-o carte de-a Anei. Noroc că era o carte din aia cu coperți cartonate, lucioase :)))
Deci mă așteptam la „surprize” din astea – treci prin ceva emoții când pleci de lângă mama ta și ajungi în brațele unui necunoscut. Noroc că n-a fost prea mare pata. Pe mașină a stat foarte cuminte în brațele Anei. Ah, a trebuit să conduc mai încet că cică s-ar putea să aibă rău de mașină.
Am ajuns acasă cu bine, fără vomă. Phew! I-am dat să mănânce și ne-am jucat puțin cu el, dar nu prea avea chef de joacă, n-a fost prea interactiv. Vestea că avem cățel a circulat repede așa că finii noștri s-au oferit să ne doneze niște pad-uri pe care poți să le pui prin casă, să-și facă câinele nevoile pe ele (cică au un miros special). Deși noi plănuiam (Raluca mai mult :)) să ținem câinele afară, am dat o fugă să iau pad-urile (mulțumim Diana!). Seara l-am lăsat să doarmă afară în cușcă (cușca o aveam de 2 ani, „cumpărată” o dată cu casa) dar am lăsăt geamul de la cameră deschis, să-l auzim (d-na veterinar ne-a spus că o să plângă vreo 2-3 săpt). Nu mai știu pe la ce oră a început să plângă. Cred că ne-am trezit de mai multe ori la el și într-un final l-am băgat în casă. Restul nopții l-am petrecut „dormind” pe canapea, mângâind cățelul din când în când.
Ziua următoare l-am lăsat iar în casă cât timp copii erau la școală / grădi. Atunci a fost prima și ultima (sper?) dată când a făcut pipi în casă - și nu pe pad. Bine… eu eram într-o sedință, cu căștile pe urechi. Poate s-o fi cerut el afară, dar n-a avut cine să-l audă. Însă de atunci (acum 2 săptămâni) n-a mai avut nici un incident. A plâns în fiecare noapte, pe la 2-3AM ne trezeam, îl lăsam înăuntru și se liniștea.
Miercuri l-am dus la vaccin și de acolo ne-a zis că seamănă cu un ciobănesc și s-ar putea să fie de talie mare. Oh well… :))
Joi (parcă) i-a făcut Ralu un duș scurt. Mulțumim Anca pentru explicații și pentru pachetul de mâncare!
Vineri am mers la țară pentru deja „tradiționalul” cules de struguri și făcut must. L-am dus și pe blănos cu noi. Deși a fost un drum de aproape 2h, a stat liniștit în brațele Ralucăi.
Când am mers la culcare, l-am băgat și pe el în casă, că nu știam ce lighioane circulă p-acolo noaptea. Ne-a trezit când a avut nevoie afară. De atunci suntem mult mai liniștiți să-l lăsăm în casă mai devreme. Yay!
Pe zi ce trece devine tot mai jucăuș. Acum e cam prea jucăuș, vrea să ne muște - îi cresc dinții, vrea tot timpul să roadă ceva.
La început l-am cam lăsat să roadă papucii, că nu prea avea forță. Dar m-am trezit cu pantoful meu preferat în mijlocul curții - într-o zi ploioasă. Yep, l-am găsit ud :)) Cred că era un semn că ar trebui să-mi caut alți pantofi, că ăștia nu se împacă bine nici cu călcatul în rahat. Sunt Geox, din ăia cu găuri în talpă, să-ți poată respira piciorul. Mda. Și copii au călcat de câteva ori. După aia ne-am prins că ar fi bine să tundem iarba :)) Dar tot n-am scăpat de „incidente”. Mai in glumă, mai în serios, i-am sugerat Ralucăi să facă ceva soft de detecție, să știm când ne lasă Sam câte un „cadou”. După ce avem soft-ul ăsta, ne mai trebuie doar un robot care să strângă cadourile și am rezolvat problema. Simplu!
Dacă știți voi ceva metode să convingi un câine să-ți lase cadourile în același loc, lăsați-ne de urgență un mesaj.
