În iunie s-a împlinit 1 an de când am instalat pompa de căldură. Scriu acest articol pentru că poate se gândesc și alții să-și instaleze o pompă și o părere „la cald” (pun intended) îi ajută.

După ce a început războiul din Ucraina, bineînțeles că ne-am întrebat și noi dacă mai rămânem sau nu în țară. Odată ce a fost clar că rămânem, ne-am pus întrebarea ce se întamplă cu prețul gazului, pentru că iarna anterioară am plătit destul de mult.

Eu am încredere 0️⃣ (zero) în guvernanții noștrii și îi credeam în stare să vândă altor țări (mai bogate) gazul produs de România și să ne țină pe noi în frig. N-a fost să fie așa, dar am fost paranoic.

Se zvonea că prețul o să fie de vreo 3 ori mai mare decât anul anterior. La un calcul simplu, pompa de căldură avea să se amortizeze rapid (1-2 ani). Bineînțeles, pompa consumă curent electric, deci oricum depinzi de prețul curentului electric, care a crescut și el. Așa că am instalat și panouri fotovoltaice. Aici n-am mai calculat în cât timp se amortizează, ideea era să avem curent și încălzire.

Așadar, în luna mai a lui 2022 am luat decizia de a comanda prima dată pompa de căldură și apoi panourile. Paranoic fiind, mă gândeam că dacă comand prima dată panourile, în iarna o să fie penurie la pompe (nu aveam bani să comand deodată atât panourile cât și pompa).

Este distractiv acum să analizez deciziile luate anul trecut. 🤣🤣🤣

În fine, în iunie 2022 am avut pompa instalată și de atunci a funcționat fără probleme.

Modelul ales de noi a fost un Daikin Altherma 3H MT F de 8KW putere și un boiler de 230L (boilerul vine la pachet cu pompa). Atenție, este un model monofazic. Alege unul trifazic dacă ești în căutarea unei pompe.

De ce am ales acest model?

1️⃣ Noi avem încălzire prin radiatoare (calorifere) iar majoritatea pompelor sunt recomandate pentru încălzirea în pardoseală. Dacă în radiatoare este ceva normal să ai agent termic la 65°C, la încălzirea în pardoseală temperatura nu depășeste 40°C de obicei. Modelul de la Daikin nu are o problemă să atingă 65°C, fiind un model gândit pentru clădirile existente unde se dorește înlocuirea centralei termice pe gaz.

󠀲2️⃣ Al doilea motiv să alegem Daikin Altherma a fost pentru design. Pompele de căldură aer-apă sunt practic niște aparate de aer condiționat mai mari (simplicat vorbind) iar majoritatea arată la fel - adică „albe” și urâte. Altherma arată bine.

3️⃣ Al treilea motiv a fost pentru zgomotul redus.

4️⃣ Nu aveam curent trifazic la momentul achiziției și nu am vrut să așteptăm schimbarea branșamentului (aveam prieteni care așteptau de mai bine de 1 an).

Cifre

⚡ Pentru încălzire în sezonul 2022-2023 pompa a consumat 3579 KWh. Locuim în Cluj - unde sezonul de încălzire e mai lung, așa că încălzirea a funcționat 9 luni pe an.

⚡ Pentru apă caldă menajeră, consumul a fost de 831 KWh.

⚡ Total: 4410 KWh. Dacă ar fi să calculăm la prețul plafonat de 1.3 lei / KWh, costul total ar fi de 5733 Lei. Not bad.

Pentru că am fost paranoic și legat de consum, am instalat doua contoare separate (din alea care se pun în panou), unul pt unitatea interioară și altul pentru unitatea exterioară. Consumul raportat de aplicație este corect. Cumpără cineva doua contoare? 😆

Atașez screenshots din aplicație. În partea stângă sunt datele pentru încălzire iar în dreapta pentru ACM Graficele nu au aceeași scară.

Screenshot Onecta Daikin App

Cel mai mare consum a fost în luna februarie, când am avut vreo săptămână cu temperaturi până la -12°C. Pompa a funcționat fără probleme, n-am răbdat frig. Dar am avut noroc că am finalizat branșamentul trifazic în ianuarie.

Din păcate aplicația nu-mi arată și căldura produsă iar eu n-am fost inspirat să mă uit în datele din aparat fix la 1 an de la instalare. Am făcut-o acum:

⚡ Am produs 14245 KWh, am consumat 4533 KWh, de unde reiese un COP de 3.14. Adică pentru fiecare KW de curent consumat, am produs 3.14 KW de căldură. Rezonabil aș zice, având în vedere cât de „bine” e izolată casa.

ℹ️ Pentru că nu putem vorbi de consum fără să dăm detalii despre casă, locuim într-un duplex de 132mp utili, dispuși pe 3 nivele: demisol (unde am eu biroul), parter și etaj. Atât eu cât și Raluca lucrăm de acasă, deci căldura a mers non-stop. Casa a fost construită prin 2010-2011 iar noi am cumpărat-o în 2018. Este izolată cu polistiren de 10cm (cu doar ~3cm la bază). Fundația nu este izolată deloc. Sub șapa de la demisol cică ar fi 6cm de polistiren. Podul a fost izolat cu vreo 10cm de vată minerală. Geamuri termopan cu tâmplărie din PVC.

⚠️ Și de aici ajungem la singurul dezavantaj pe care îl văd la o pompă de căldură. O centrală termică pe gaz acoperă „mai bine” problemele cu izolația necorespunzătoare. O pompă de căldură „se chinuie” mai tare să ajungă la aceeași temperatură, deci încălzirea se face mai greu. Când aveam centrala, puteam pleca la ski, lăsam termostatul pe 15-16°C (yes, yes, încă nu avem termostat conectat la interneți) iar când ne întorceam se făcea cald (21°C) aprox într-o oră. Ei bine, cu pompa, durează vreo 3-4h. Lucrul ăsta e normal, gazul se arde instant și încălzește repede apa, dar compresorului din pompa îi ia ceva timp să încălzească agentul frigorific iar la rândul lui agentul frigorific încălzește apa.

  • În mare parte, pompa de căldură aer-apă funcționează asemănator unui frigider, însă invers. Dacă frigiderul compresează agentul frigorific iar acesta se răcește, pompa de căldură compresează agentul frigorific iar acesta se încălzește.
  • ℹ️ Există modele de pompe (inclusiv Daikin Altherma) care se pot folosi și pentru răcire - dacă ai încălzire în pardoseală - lucru care mi se pare genial.

Ce aș face diferit dacă mi-aș lua acum o pompă de căldură? Aș opta pentru varianta trifazică.

Înainte să avem pompa instalată, habar nu aveam care-i treaba cu curentul monofazic, trifazic și puterea instalată. Mă gândeam că nu-i așa mare lucru să ai un consumator mai mare, iar în mintea mea trifazicul ăsta era folosit doar în fabrici, LOL 🤦‍♂️. Ei bine, după ce am instalat pompa, am avut supriza să constat că noi aveam aprobată o putere de doar 5 KW. Până să trecem la branșament trifazic am avut câteva situații în care ne-a sărit siguranța. După ce am trecut la trifazic, n-am mai avut probleme. Am legat unitata exterioară pe o fază, unitatea interioară pe a doua fază iar restul casei pe a treia fază. Desigur, acest lucru nu-i ideal, dar… csf, ncsf.

Toate astea fiind zise, noi suntem mulțumiți de pompa de căldură, iar în combinație cu panourile fotovoltaice obții ceva ce o centrală pe gaz nu-ți poate da: facturi zero la încălzire.