Fix acum o săptămână așteptam pe holul spitalului. Mi-am dus și laptop-ul cu mine să treacă mai repede timpul. Lucram de zor și nici n-am observat când doctorul a trecut pe lângă mine ducând fetița de la secția de nașteri la secția de nou-născuți. După un timp, îmi scot nasul din laptop și plin de nerăbdare caut pe cineva să întreb care e situația cu soția mea. Aflu că nașterea a decurs bine, rapid și destul de ușor, fără epidurală (probabil înotul a ajutat mult). Mă relaxez și-mi zic că greul a trecut. Mai târziu îmi dau seama că nu e chiar aşa, greul de abia acum începe, după cum obişnuia să ne tachineze doctorul.

Peste vreo oră ajung să-mi văd soția iar apoi reușesc să-mi văd și fiica. Ce bucurie! Ora e deja târzie, se lasă noaptea.

A doua zi încep problemele cu alăptarea, probabil de la stres. Abia după 3 zile, după ce fetele ies din spital problemele încep să dispară încet încet.

Încă nu ne-am obişnuit cu trezitul de 2 ori pe noapte, dar suntem fericiţi, fetiţa noastră împlineşte azi o săptămână.

Va urma! Jurnalul de abia acum începe, abia acum ne putem numi o familie.