Ieri m-a vizitat fratele meu. Tot povestind, mi-a zis:

Spune-mi câteva lucruri pe care le-ai învățat de când ești tată.

Am evitat răspunsul deoarece nu-mi prea place să vorbesc despre sentimentele mele. Adevărul e că de mult timp mi se învârtea în cap articolul ăsta însă nici cum nu mi-am făcut curaj să-l transfer într-o formă scrisă. Până acum.

Încă din primele zile de viață, un copil începe să-ți dea lecții (direct sau indirect) fie că le conștientizezi sau nu în momentele respective.

Primul lucrul pe care eu l-am învățat a fost să fiu mai diplomat, să-mi aleg mai bine cuvintele, în special când vorbesc cu familia. Vă spuneam că în primele zile am avut probleme mari cu alăptarea(ok, nu eu ci soția, dar îmi place să vorbesc la plural :P). Într-o zi, bunicii au venit în vizită iar bunica (adică mama mea) văzând problemele cu care ne confruntăm a spus:

Nu este destul lapte! Trebuie să-i dați lapte praf!

Bineînțeles, a spus lucrurile astea cu cea mai buna intenție, gândindu-se la nepoțică. Însă a avut un efect negativ asupra nurorii (adică asupra soției mele). Eu, a doua zi, vizitându-mi părinții, le-am spus ceva de genul:

Nu ne mai dați sfaturi, n-avem nevoie de ele!

Bineînțeles, părinții mei s-au supărat, în special mama care era direct vizată de afirmațiile mele. De fapt, tot ce vroiam să zic e că afirmațiile făcute de ea la spital n-au ajutat-o deloc pe soția mea, și că pe viitor ar face bine să-i spună doar vorbe de încurajare.

În fine, a fost o situație tensionată cauzată exclusiv de modul în care comunicăm. Sunt convins că acest lucru e valabil în toate relațiile inter-umane, însă există situații când cuvintele alese contează mai mult decât de obicei. Ei bine, când ai un copil de câteva zile, e una din acele situații :) Chiar dacă nu voi reuși să fiu mult mai diplomat pe viitor, voi încerca măcar să identific situațiile de genul ăsta.

PS: Ana Maria are 4kg! Și dacă mă gândesc bine, merită să scriu un articol despre cât trebuie să mănânce un nou-născut.