Tessa are nevoie de ajutorul nostru
Cu toții primim pe ymsg, facebook, email, etc. tot felul de mesaje cu copii sau oameni bolnavi care cer o donație. O parte sunt mesajele alea idioate care spune că facebook/yahoo/whatever va dona 1 dolar pentru fiecare share/click/mail/etc. Astea le inchid instant. De fapt, până să se nască Ana, închideam instant orice mesaj cu copii bolnavi. Pur și simplu nu mă interesa, nu era problema mea că cineva e bolnav. Plus că există șansa să fie doar o scamatorie pentru a aduna bani.
Însă de când s-a născut Ana și lumea mea s-a schimbat complet, încep să văd altfel cazurile cu copii bolnavi. E o tragedie când Ana are puțină febră sau când îi ies dinții și plânge. Nici nu vreau să mă gândesc cum e când vor fi probleme mai mari. Pentru un părinte e sfâșietor să-și vadă copilul suferind. Iar Tessa e bolnavă de leucemie. Nu pot să-mi imaginez ce simt părinții ei. Cred că e cumplit. Ajutați-i cu niște bănuți pentru tratamente. 50-100 de lei nu e mult. Îi cheltuiți intr-o seară la pizza. Eu am donat 50 lei și luna viitoare o să mai donez 50. Conturile IBAN le găsiți pe site-ul Tessei, pe coloana din dreapta.
Tessa, sper să te faci bine. Iar părinților le transmit mesaje de încurajare, fiți tari.